Acasa Albume foto Despre Noi Sfoara in tara Abonare Intra in hora Contact Harta site
Intra in hora: Explorator Secretul tau am uitat parola sunt un explorator boboc
Cautare
Loading
Albume foto
Inaltimile mioritice
Plaja lui Ovidiu
Delta Dunarii
Fortarete si ruine
Simboluri ale puterii
Pe urmele strabunilor
Credinta stramoseasca
Peisaje citadine
Traditii nemuritoare
Diverse
Amuzament turistic
Imagini traznite
Bancuri turistice
Despre Romania
Prezentare generala
Stiati ca...
Jurnal de calatorie
Informatii utile
Agenda de evenimente
Rezervatii
Statiuni
Sfaturi de vacanta
Legaturi cu semenii
Un moldovean, un oltean si un ardelean stateau la un foc de tabara si se laudau. -moldoveanul: acu 2 saptamani a coborat un urs...

citeste tot







Agentii de turism



Jurnal de calatorie - Povesteste-ne impresiile si emotiile traite de tine in vacanta.
Prima data in Poiana Narciselor
Nu m-am trezit la 06.30 cum fac de obicei in timpul saptamanii. Este duminica, o superba duminica de primavara, iar eu m-am trezit cu greu abia pe la 09.00. Si Dumnezeu s-a odihnit in a 7-a zi, dar nu stim daca prin somn sau prin vizita la Poiana Narciselor. :)
Poate ca as fi dormit mai mult daca ma gandesc la experienta duminicilor anterioare, insa gandul de a merge la Poiana Narciselor nu m-a lasat si sa nu intelegeti ca a fost un gand stresant, ba din contra a fost unul tare prietenos, plin de bucurie si voie buna. A fost un gand plin de entuziasm.
M-am trezit in cele din urma, mi-am facut inviorarea de dimineata, am mancat bine, ca un moldovean ce sunt, caci altfel nu pot gandi sau actiona :), mi-am convocat unul dintre prieteni care mai era prin zona, mi-am luat mandra de manuta, ne-am urcat in masina si-am plecat spre Poiana Narciselor.
Din Rasnov unde stau nu e cale lunga, cativa zeci de kilometri, vreo 40-50 la numar, nici nu stiu exact ca am uitat sa imi supraveghez kilometrajul. Am luat-o prin Zarnesti si de acolo prin Poiana Marului, apoi prin satul Ohaba pana in satul Vad si de acolo inca vreo 3-5 Km pana la minunata Poiana a Narciselor. Pe intregul traseu peisajul este splendid, verdele primavaratic al naturii iti creaza o profunda imagine a viului, a faptului ca natura s-a trezit din somnul iernatic si si-a inceput munca sa milenara, aceea de a-i oferi omului o infinitate de bucurii, pe care de multe ori acesta refuza sa le traiasca. Nu stiu altii cum sunt, dar peisajul montan al plaiurilor mioritice ma fascineaza la tot pasul, ma lasa parca fara cuvinte. De aceea nu prea reusesc acum sa scriu aceste randuri. :)
Cica Poiana Marului (localitatea din Brasov, nu statiunea din Caras-Severin) este o comuna, mie insa mi se pare a fi un satuc, dar un cochet satuc de munte, cu frumoase case taranesti rasfirate pe coamele inaltimilor din zona. Ce-i drept exista si un mic centru comunal, cam aglomerat in zi de duminica, dar e o chestiune normala, caci de obicei la tara ziua de duminica este o zi de targuieli. Oamenii sunt gospodari, se poate vedea de la o posta. Mai putin gospodari sunt insa cei de la drumuri care cred ca au un pact cu service-urile auto in care se precizeaza ca drumurile nu trebuie intretinute, ba chiar trebuie facute gauri cat mai mari si mai adanci pentru ca masina turistului ce trece prin zona sa sufere avarii sanatoase. Masina sufera, turistul spune cateva cuvinte de duh, plateste taxa de drum nereparat (vestita rovinieta) si apoi face o investitie serioasa la revizia periodica pentru a-si repara avariile produse de drumurile jalnice, capodopera de arta a managerilor drumari, oameni mai putin gospodari si cu mari aspiratii la avutul obstesc pe care doresc sa-l trasforme in conturi bancare personale cu multe cifre. Dar sa lasam in urma treaba asta urata cu drumurile noastre toate, care nu stim daca se vor asfalta vreodata. :) Mergem mai departe asa cum ne-am obisnuit, trecem si peste asta.
Nu dupa mult timp ajungem la Ohaba, un nume ciudat, dar un satuc dragut si modest. Aici, de pe o pancarta obosita, aflam ca in satul Ohaba exista ce-a mai veche moara de lemn din Tara Fagarasului. Nu am fost sa o vizitam, dar ne-am propus intr-un viitor apropiat.
Imediat dupa Ohaba ajungem in satul Vad, pe care l-am trecut cu vederea, atentia fiindu-ne indreptata spre cautarea unui indicator care sa ne arate drumul spre Poiana Narciselor. Nu am avut rabdare sa-l gasim, am oprit si am intrebat un satean, desi am vazut mai apoi ca indicatorul cu pricina era la cativa pasi de unde oprisem. Nu-i nimic, o informare in plus nu strica si apoi repetitia e mama invataturii.
Pana la Vad drumul a fost liber, cu foarte putine masini. Chiar am crezut ca va fi putina lume. Imediat dupa ce am iesit pe drumul spre poiana, ne-am dat seama ca traiam experienta lui cata frunza si iarba. Asa de multa lume era in zona in ziua de duminica, 24 mai, zi in care a fost Sarbatoarea Narciselor.
Personal numele de Poiana Narciselor imi trezeste in minte imagini de poveste, privelisti rupte din basmele cu Fat-Frumos. Recunosc ca eram pentru prima data in zona si nu aveam informatii prea multe despre ce voi gasi aici. Zona si implicit rezervatia naturala este prea putin promovata asa cum sunt mai toate rezervatiile si parcurile romanesti.
Am lasat in urma muzica populara, fumul gratarelor, mirosul puternic de mici si aglomeratia de masini si oameni veniti de prin toate partile tarii si ne-am afundat cu pasi domoli spre inima rezervatiei. M-am lamurit imediat ca numele de Poiana Narciselor si privelistile de basm pe care le producea acesta in mintea mea nu erau iluzii, ci erau reale, palpabile, iar eu le traiam in toata splendoarea lor. Nu va mint si nu exagerez cand va spun ca peisajul si experienta traita au fost chiar din acelea cum numai in basme gasesti. O iarba inalta, pana aproape de genunchi, stejari mai tineri sau mai batrani, mai stufosi sau mai putin stufosi, mai inalti sau mai pitici dupa cum i-a randuit Natura, cantecul dulce al pasarelelor, jocul multicolor al fluturilor, mireasma ametitoare a narciselor la sfarsit de sezon, toate erau elementele unui decor de poveste. Faceau parte din acest decor si un cuc, care canta undeva in apropiere, dar si niste caprioare foarte grabite, care ne-au taiat de vreo doua ori calea. Narcise nu mai erau prea multe fiind la sfarsit de sezon, dar am incercat sa-mi imaginez cum ar fi aratat toata zona impanzita de zecile de mii de fire de narcise. Am memorat imaginea rezultata si mi-am promis ca o voi compara anul viitor cu imaginea reala creata de narcisele insele. Sunt convins ca imaginea creata de mintea mea va fi cu mult inferioara celei pe care o va crea Natura insasi prin fiicele sale, narcisele din Poiana Narciselor.
Ne-am plimbat vreo cateva ore prin acest peisaj de basm, am simtit cum imi incarc la maxim bateriile si cum las in urma oboseala, stresul si grijile din cursul saptamanii. Am simtit ca nu exista criza economica sau de alt fel, am simtit liniste si pace, m-am simtit in siguranta si protejat de toate relele sociale. Parca eram pe alta lume, pe alta planeta. Mi-am promis ca anul viitor voi repeta experienta, dar nu la sfarsitul de sezon al narciselor, ci chiar in mijlocul acestuia, pentru a ma bucura si mai mult de mireasma lor si de jocul cromatic dintre nuantele verdelui primavaratic si albul petalelor mandrelor narcise.
Sunt un mare fan al narciselor si cu siguranta asa voi ramane mereu. :)
AUTOR: Mazilu Cristinel
 
Vizualizari: 1665
[ salveaza] [ trimite unui prieten] [ comenteaza]

toate drepturile rezervate © Turism-Explorer.ro, 2005