Acasa Albume foto Despre Noi Sfoara in tara Abonare Intra in hora Contact Harta site
Intra in hora: Explorator Secretul tau am uitat parola sunt un explorator boboc
Cautare
Loading
Albume foto
Inaltimile mioritice
Plaja lui Ovidiu
Delta Dunarii
Fortarete si ruine
Simboluri ale puterii
Pe urmele strabunilor
Credinta stramoseasca
Peisaje citadine
Traditii nemuritoare
Diverse
Amuzament turistic
Imagini traznite
Bancuri turistice
Despre Romania
Prezentare generala
Stiati ca...
Jurnal de calatorie
Informatii utile
Agenda de evenimente
Rezervatii
Statiuni
Sfaturi de vacanta
Legaturi cu semenii
Un moldovean, un oltean si un ardelean stateau la un foc de tabara si se laudau. -moldoveanul: acu 2 saptamani a coborat un urs...

citeste tot







Agentii de turism



Jurnal de calatorie - Povesteste-ne impresiile si emotiile traite de tine in vacanta.
Dor de duca..
Uite-asa, intr-o zi, s-a facut din nou sambata…si cum nervii stateau sa plezneasca in Bucurestiul asta balcano-orientalo-european, am zis ca e musai sa iau calea muntilor…
Cinci prieteni, o masina, o harta, ceva banutzi in buzunar… si la drum, baiete, ca nu mai e de stat. Am plecat dis de dimineatza, de ne certam cu cocosii satelor de pe centura pe primele raze de soare.
Am tinut autostrada Bucuresti-Pitesti, o mica oprire in Pitesti sa verificam rotile si am ajuns in Curtea de Arges. Ma asteptam ca fetele sa fie mai pioase decat noi, dar pana la urma am observat ca tarabele cu tot soiul de prostioare le-au tinut atentia incordata mai mult decat fantana mesterului Manole. M-am uitat si eu pe tarabe si, judecand dupa pustile, cutitele, mitralierele(de jucarie) cu sau fara semnale luminoase ce se etalau mai peste tot mi-am dat seama ca inca nu scapasem de aerul de talcioc ce voiam sa-l las in urma. Am aprins o lumanare, m-am gandit o secunda la cei ce-au fost, am lasat un gand de speranta pentru cei ce inca suntem si am pornit iar la drum.
Am facut un mic popas la Poenari, am pus stomacul la cale, am cumparat pere de prin partile locului si ne-am avantat pe treptele ce duceau spre cetate. Dupa viteza cu care mi se inmuiasera genunchii mi-am dat seama ca trecuse mai mult timp decat socotisem initial de la ultima plimbare pe munte. Sau poate incep sa imbatranesc?..Cum-necum, am ajuns sus, ne-am minunat inca o data de cum carasera oamenii aia atata piatra pana acolo si cum se caznisera sa ridice zidurile..Ne-am gandit noi ca trebuie sa fi fost oameni foarte puternici(ce-i drept, pe vremea aceea depasirea dead-line-ului era pedepsit cu taierea capului sau cu trasul in teapa), iar despre cei ce-ar fi vrut vreodata sa atace cetatea am socotit ca trebuie sa fi fost niste eroi de legenda, ca noi abia ridicam privirea din pamant de oboseala, darmite sa fi tarat un scut dupa noi sau sa fi trebuit sa ridicam un palos deasupra capului..
Rusinati de moleseala oaselor nostre dar fermecati de panorama superba ce ne-o oferea cetatea, am facut calea intoarsa la masina si am continuat peripetia. Din toate telefoanele, rude si prieteni ne anuntau de nu stiu cate coduri ros-portocalii pe transfagarasan… Norocul nostru a fost ca am fost destul de caposi sa mergem macar pana la Vidraru. Iar ne-am minunat de puterea si imaginatia omului, am mai luat o amintire pe memoria digitala a aparatului foto si am intrebat un politist despre cum se prezenta drumul pe mai departe. Omul stia lucrurile putin altfel decat urlau radiourile si televizoarele: da, fusese furtuna in seara de dinainte, da, erau portiuni unde cazusera bolovani si copaci, dar drumul se curata chiar in timp ce noi pierdeam timpul vorbind si avea trei-patru portiuni unde se circula pe un singur sens. Ne-am uitat la Matizul nostru, am concluzionat ca nu e TIR si ca prin urmare o reusi el sa se strecoare la drum stramt… N-am vazut alti munti decat ai nostri pana acum, dar daca in alta parte e mai frumos inseamna ca trebuie sa incep sa cred in vise… Ne-am cazat destul de anevoios la Piscul Negru(locuri putine si oameni cam ciudati-poate sperau sa prinda client pe mai multe zile, nu de-alde noi, pentru o zi si-o noapte-) si am fugit repede si pana la Lacul Balea. Eram calare pe geamurile masinii fiecare pe rand sau toti odata..”uite ce fain!..uite si raul ala…uite o cascada..iaaaa..uite oile”..ce mai, oraseni in toata regula. Cand am ajuns la lac, alt moment de revelatie.. Mai fusesem eu de vreo doua ori, dar nu cred ca se poate cineva plictisi de muntii nostri… Am cumparat doi litri de tuica, sa prindem bine de tot aerul local si ne-am intors la vila, la Piscul Negru. Mai pe graba, am reusit sa terminam un mic gratar pana sa inceapa iar sa ploua.. am jucat table pana la fulgerul care a trosnit fix in tranformatorul zonei, am aprins o lumanare cat sa gasim drumul spre paturi si…somn de voie.
Duminica, alt peisaj: ceturi-ceturi se ridicau dintre brazi, varfurile muntilor se pierdusera undeva, in nori, apele se auzeau mai clar si parca de peste tot dimprejur… Am mancat un mic dejun simplu si eficient(omleta, clatite si cafea) si am luat iar transfagarasanul in piept… Iar am facut-o pe orasenii(uite apa, uite oile..uite cascada) si nu ne-am abtinut sa nu ne oprim inainte de a intra in tunel. De sus, muntii se vedeau intretaindu-si vaile, ca degetele impreunate spre odihna dupa o lunga si trebuincioasa truda. Stateam si ma uitam fara ganduri aproape, ca vorbele mi le pierdusem de multisor… Bag eu de seama ca multe din povestile pentru copii cu taramuri de pe alte lumi, uimitoare si neasemuit de frumoase, trebuie sa se fi nascut aici, la noi…
Am avut si momentul de glorie nationala sus, cand am ajuns la lac si am vazut strainii alergand de colo-colo aratand cu degetul, facand poze, pierzandu-si privirile de jur-imprejur.. “E frumos, nu? Voi nu aveti asa ceva?nu? Pacat! Dar nu-I bai, mai veniti, ca muntii astia nu pleaca nicaieri, raman aici, cu noi..”
Am coborat agale transfagarasanul spre cascada Balea unde am mai poposit pret de o cafea si apoi am tinut tot la vale, luand drumul Sibiului(nu ne-a lasat inima sa nu dam o roaita si prin capitala culturala europeana)… Intoarcerea am facut-o prin Fagaras(proasta inspiratie..drum in lucru=mult timp pierdut), Brasov, Valea Prahovei…
Am ajuns acasa, am lasat rucsacul langa pat, am descarcat repede pozele pe calculator si am reluat firul calatoriei..
Cand am inchis calculatorul, am iesit la o tigara pe balcon… urlau manele de undeva, baietii erau tot la colt, la o bere…blocurile se ghiceau murdare printre umbrele copacilor…era cald ..si m-am trezit gandindu-ma: “…de ce m-am intors?”
AUTOR: Petru Mihai
 
Vizualizari: 1663
[ salveaza] [ trimite unui prieten] [ comenteaza]

Comentarii

Scuze, nu m-am semnat. Imi apartine comentariul cu structura circulara si ma numesc IRINA. - 13.06.2008

Mi-a placut ca jurnalul tau are o structura circulara: incepe in Bucuresti cu gandul declansator de a lua calea muntilor si se sfarseste tot in Bucuresti, cu gandul zadarniciei revenirii intr-un loc nedorit. Fragmentul cu strainii e un deliciu. Esti chiar talentat! - 13.06.2008

Nu stiu ce-mi place mai mult: felul in care curge povestirea, de parca ti-ar spune-o Sadoveanu, insuflandu-ti cunoasterea fara teama de necunoscut, trairile pe care le poti simti ca si cand ai fi alaturi de povestitor ori simpla sugestie pentru petrecerea timpului liber pe care o ofera povestirea, garantandu-ti o experienta cu suficienta adrenalina... ).( ).( - 18.04.2008

Si ai nimerit beton profilul Bucurestiului. L-ai caracterizat cum nu se poate mai bine si asta numai in 3 cuvinte. :) - 26.10.2007

Mi-ar place ca intr-o zi sa plecam impreuna pe munte, asa hai hui, ca vad ca esti un pasionat in domeniu.... :) - 26.10.2007


toate drepturile rezervate © Turism-Explorer.ro, 2005